„Locuind în dulcele targ al Iesilor, blajin si meditativ ca toti moldovenii, prietenul nostru este departe de a fi partizan al liniilor curbe si al imaginilor idilice. Scrisul sau, fara a fi aspru sau violent, este profund responsabil si de o nobila exigenta critica. Atitudinea sa în fata operelor de arta pe care le comenteaza este limpede si intransigenta. Cei despre care scrie nu-i poarta sambetele, chiar daca aprecierile le sunt defavorabile. Tact, respect pentru munca altora, bun simt artistic? Cred ca toate la un loc, aceste trasaturi fiind foarte importante, mai ales atunci cand destui comentatori nutresc iluzia desarta ca exigenta se poate confunda cu duritatea de limbaj.”

Mihai Sabin

(Caiet de sala al Teatrului din Arad, 1975)

  

„Critica sa dramatica are un polemism continut: criticul nu iese în arena în spectaculoase turniruri, duce o lupta de maquis, de durata si rezistenta, cu foarte rare iesiri de temperament. Comentariile sale îsi dovedesc justetea, echilibrul, intuitia valorii. Receptiv la experiment, St. O. priveste cu egal interes spectacolul bine asezat pe relatii si studiu de personaje  s-a facut remarcat prin calitati ca: probitate, incisivitate, dar si generozitate si entuziasm masurat, simt al dreptatii si fler. A stiut întotdeauna sa mizeze pe valoare si originalitate, fara a minimaliza profesionalismul bine temperat  a dus, cand a fost cazul, campanii de sustinere, fara sa abdice de la masura dreapta a lucrurilor.”

 Val Condurache

(Cronica nr. 2/1982)

 

„Stefan Oprea are, fata de multi dintre noi, ascendentul de a-si fi pus probleme cu anticipatie în activitatea lui de cronicar si în primele volume de eseuri. Desprinderea de statutul de recenzent este la el, ca sa spunem asa, înnascuta. Pentru ca, pe cat de aplicata pare analiza, pe atat de proprii sunt sintezele si disocierile sale, care, la randul lor, îl distanteaza la multe leghe de compilatie si de glosarea pe marginea unor liste arhivistice. De aceste tentatii îl apara, înainte de toate, aplecarea inedita, altfel decat între paranteze, asupra creatiei nationale.”

Valerian Sava

(Contemporanul nr. 10/1984)

 

„Stefan Oprea este un autor cu o împovaratoare responsabilitate fata de pagina literara. Piesa de debut (Constelatia Ursului) era semnificativa prin tentativa de constituire a unui personaj reper, Radu, ce va fi reluat, în datele esentiale, în celelalte piese, ca un eu al autorului, ca o constiinta nefalsificata, mereu la panda, proiectie a unei aspiratii spre puritate si model de om exemplar. Omul exemplar pe care si-l imagineaza Stefan Oprea este romantios, visator, inadaptabil, oarecum revoltat, putin fantast, cam anacronic, dar înzestrat cu o furie constructiva ce vine sa-i precizeze apartenenta moderna”.

 Mircea Ghitulescu

(„Ipostazele unei existente poetice” în vol.

O panorama a literaturii dramatice romane contemporane,

Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1984, pp. 198-201)

 

„Structura cronicilor lui Stefan Oprea este de tip clasic: un scurt preambul, consideratii despre text –mai ample atunci cand comenteaza o premiera absoluta –, analiza conceptiei regizorale, comentarea jocului actoricesc, aprecierea scenografiei, si o fraza ce concentreaza o observatie concluziva. Pastrandu-se în cadrele limbajului teatrologic consacrat, analizele criticului dezvaluie ambitia limpezimii, a opiniilor raspicat afirmate, fara slalomuri printre cuvinte ce ar putea face ideea ambigua, claritatii stilistice corespunzandu-i claritatea ideilor ce probeaza capacitatile analitice ale autorului.” 

Mircea Morariu

(Tribuna, 13/1987, p. 9)

 

„Aparitia unei carti de istorie, teorie, critica teatrala e, azi, un fenomen rarisim, astfel ca salutam cu satisfactie existenta unui nou volum de teatrologie romaneasca (Chipuri si masti). Autor e colegul nostru laborios, prob si competent, Stefan Oprea  iesean. Cronicile, studiile, portretele, micile monografii au amprenta unui bun diagnostician – cum s-a vazut si în cartile sale anterioare închinate scenei si ecranului – cu vocatie de cercetator. E un publicist de opinie si atitudine, un om de caracter si de echilibru. În cronicile sale se afla, totdeauna, o buna informatie si un comentariu personal în care se vede scrupulul documentarist. Relevarile istorice le face cu acribie si condei înzestrat. Are, evident, o criteriologie proprie, pe parametri estetici. E strain de orice politicianism de gang si de partizanate fanatice, atat de frecvente astazi în existenta noastra.”

Valentin Silvestru

(Ateneu, 7/1996, p. 6)

 

„Stefan Oprea are capacitatea – înzestrare esentiala pentru un critic – de a reconstrui în scris viata intensa, desi atat de fugara, a faptului scenic, sesizandu-i cu precizie clipele de stralucire sau de întunecare, identificandu-i prompt suferintele (si bacilul care le-a iscat), prevazandu-i, nu o data, evolutia în viitor  stie sa-si argumenteze opiniile, sa-si explice verdictele Si stie, mai ales, sa laude fara a deveni elogiac (sau... elegiac) si sa mustre fara a deveni injurios. Simti, în fine, ca îi întelege, îi stimeaza si chiar îi iubeste pe aceia despre care scrie – regizori, scenografi, actori...”

Alice Georgescu

(Cultura Nationala, 4/1996)

 

„Deslusim, în consideratiile programatice despre povara criticului, un program de la care St. O. rar se va fi abatut într-o viata de om si de critic. Sunt tot atatea constante ale criticului care, din fotoliul 13 – nevazut de unii si de altii, dintr-un martor al Thaliei se face, cu tenace supunere la propriul program, un drept judecator al vietii teatrale, stiind totodata sa ramana acelasi tanar îndragostit de teatru si de actorii care-l slujesc.”

Sorina Balanescu

(Cronica nr. 15-16/1996)

 

„Lirismul în piesele lui St. O. – jucate, unele dintre ele, la diferite teatre – genereaza fie fantasmaticul alegoric (ilustrat prin personaje simbolice, lunecand, cu un mister cautat, dinspre taramul suprarealului), fie patetismul bine temperat al somatiei etice, care, asimiland sugestia livresca (Priestley, Dürrenmatt), îmbraca vesmantul piesei politiste...

Parabola se nutreste din substanta etica, ancorand în tragic sau în grotesc... Pustiirea launtrica, mecanizarea gandirii, pervertirea ireversibila a esentei sufletesti sunt sugerate prin dialogul absurd, cu ilare dezarticulari de logica si cu un schimb de vorbe fara sens.”

*

Comentator exact si prob, cu perceptii de finete, criticul, caruia nu i-ar fi stricat mai multa obraznicie, nu lasa impresia ca ar avea vreun parti-pris. Însemnarile sale, scrise pe înteles, inspira încredere prin echilibrul si decenta argumentarii, ca si prin franchetea atitudinii. Transant, dar politicos, calm (cine stie cat îl costa!) si numai cateodata ironic, impulsivul bine temperat nu face din comentarii un show de teribilisme, nici nu se pierde în frivole gratiozitati  o incoruptibila seriozitate îi guverneaza demersul...”

​

Florin Faifer

(Convorbiri literare nr. 9/2002)

 

„Teatrul de idei al lui Stefan Oprea se refugiaza, în cele din urma, în universul omenesc, prea omenesc al spontaneitatii si imprevizibilului vietii. În aceasta consta reala luciditate a autorului, care stie sa fie filosof fara a problematiza într-un mod fastidios, care gandeste disjunctiv si analizeaza caustic, înfatisand raul veacului fara a face apologia distrugerii. Stefan Oprea nu îsi închide niciodata spiritul în indiferenta sau într-o radicala disperare, si poate tocmai de aceea nici drumul catre cititor nu i se închide nicicand.”

Antonio Patras

(Convorbiri literare, 3/2002, p. 143)

 

„Cu seriozitate de critic profesionist, Stefan Oprea parcurge drumul de la opera literara la film, analizand calitati si defecte datorate contextului sau nepriceperii, stabileste ierarhii discret impuse atentiei cititorului si nu se fereste deloc de abordarea teoretica, de trimiterile comparative, chiar de sentinte definitorii. De la Alecsandri la Razvan Popescu, putem urmari sansa sau nesansa prozatorilor în transcrierea cinematografica. De la Victor Iliu la Lucian Pintilie, urmarind suita ecranizarilor, autorul opereaza delimitari critice care devin pagini de istoria filmului concepute cu obiectivitate.”

 Florica Ichim

(Romania libera, martie 2005)

 

„Stefan Oprea, statornicul, împatimitul «cititor în stele» al teatrului romanesc, al celui de la Iasi în deosebi, este, de aproape o jumatate de secol, la datorie. Ia loc în stal, la loja, si poate, uneori, si la galerie. Participa ceremonios si pasionat la o cina spirituala. E mereu într-o vizibila empatie cu ceea ce se întampla pe scena, între arlechini si colbuita scandura sfintita de atatia «monstri sacri». Se bucura cand «cina cea de taina» are virtutile actului artistic. Consemneaza entuziast, dar lucid, încrustand pe un raboj întru neuitare. Se aprinde critic si nu iarta mimarea, jocul de-a teatrul. Cronicile lui, radiografii cu valoare istorica, dau seama despre ce a fost si este important în viata teatrala romaneasca si mai cu seama în teatrele de la Iasi si din Moldova. Din aglutinarea lor rezulta lucrari cu valoare de sinteza. Uneori purcede chiar la scrierea de istorii despre teatru. Foloseste pentru asta, cu iscusinta, materia prima din propria-i mina. Asa s-a nascut, de pilda, cartea Scoala ieseana de teatru, coordonata de Anca-Maria Rusu, ce îl are coautor. Stefan Oprea nu judeca fenomenul teatral cu detasarea unuia care priveste de la înaltimea cerului. Se implica în existenta teatrului cu toata fiinta si-i da – potrivit zicerii poetului – a însufletirii vama. Doreste ca ceea ce se petrece pe scena, risipindu-se ca o ceata dupa seara spectacolului, sa nu se piarda iremediabil. Misia lui – crede cu tarie Stefan Oprea – este tocmai înfrangerea uitarii.”

Grigore Ilisei

(Evenimentul, 14 nov. 2007)

 

„Unul dintre cei mai statornici comentatori ai operelor cinematografice, romanesti si straine, Stefan Oprea, profesor la Facultatea de Teatru a Universitatii de Arte „George Enescu” din Iasi, ni se înfatiseaza acum cu o ampla sinteza asupra filmului romanesc, de la începuturi si pana azi, din perspectiva relatiei cu scrisul, cu opera literara a scriitorilor nostri: Scriitorii si filmul (Editura Timpul, Iasi, 2004). Ampla panorama critica, sinteza de acum este rodul unor comentarii de întampinare (si nu numai) ale filmelor, la premierele lor, care au constituit de-a lungul anilor substanta unor volume, mult apreciate si comentate la vremea lor: Statui de celuloid (1972), Filmul – vocatie si rutina (1974), Diorame cinematografice (1983), Stelele Oscarului, trei volume (1996, 2000, 2002, în colaborare cu Anca-Maria Rusu), carora trebuie sa le adaugam alte volume de cronici dramatice, de comentarii privind teatrul romanesc. Se impune, astfel, profilul unei autoritati teatrale, al carui cuvant cumpaneste greu si în judecarea actului creator cinematografic.

”

Constantin Cublesan

(în vol. Pasiunea lecturii, 

Ed. Napoca Star,

Cluj-Napoca, 2008, p. 135)

 

„Perspectiva critica a domnului Stefan Oprea e aceea a unui factor implicat în realizarea artistica nu prin concretul creatiei, ci prin investitia de ganduri, sensibilitati si emotia cu care o evalueaza  mai adecvate, în cazul Domniei sale, printr-un atasament declarat si firesc, de noblete sincera si stimabila...

Are dexteritate si har domnul Stefan Oprea, veritabil senior al criticii teatrale romanesti...”

Constantin Paraschivescu

(Teatrul azi, 12/2011, pp. 166-167)

 

„Din ranita de mobilizat – pe viata – în slujba Ordinului teatral, [Stefan Oprea] scoate, din cand în cand, obiecte pretioase, impresii si comentarii asupra teatrului romanesc, le prefira printre degete, apoi le însira la vedere, spre minunarea celor care vor sa afle de la unul dintre cei mai competenti cronicari dramatici ce s-a întamplat cu teatrul romanesc în ultimii patruzeci de ani.”

Sorina Balanescu

(Cronica veche nr. 7/2011, p. 18)

 

 

„Îmi vine nespus de greu sa vorbesc despre Stefan Oprea într-un biet sapou de interviu. Caci sunt atatea de spus! As putea scrie pagini întregi despre rigorile formidabile ale acestui intelectual iesean, la fel cum alte pagini le-as putea scrie despre harul sau de povestitor sau despre umorul minunat în care ironia se dizolva în apele calme ale bunatatii umane. Ar trebui sa vorbesc, apoi, despre tristetile lui Stefan Oprea, dar si despre orgoliul sau stancos, despre împietririle si despre incandescentele unui om complex, mandru, demn. A reprezentat si reprezinta, cel putin pentru mine, un model de echilibru, de ratiune bine cumpanitoare sau un exemplu de stoicism relaxat. L-as defini ca pe un fel de cartesian neocolit de tentatia jocului.”

Calin Ciobotari

(Teatrul azi, nr. 1-2/2012, pp. 96-103)

 

„Îi datoram criticului si teatrologului iesean Stefan Oprea o noua carte importanta. Se numeste Pas la pas prin festivaluri si a aparut în anul 2011 la Editura Opera Magna. Da seama, fie si în chip fragmentar, totusi cat se poate de relevant, despre ceea ce se cheama sistemul festivalier romanesc, despre dinamica lui, despre sinusoidele lui valorice.

Criticul Stefan Oprea are avantajul de a fi fost martorul nasterii si devenirii acestui sistem festivalier. A parcurs mii de kilometri, a scris mai cu seama în revista „Cronica” din Iasi, unde a fost ani la rand principal ctitor si responsabil al unei remarcabile rubrici de critica teatrala, dar si în alte publicatii, zeci de comentarii despre aceste festivaluri. A luat pulsul acestor luari de puls care erau prin ele însele festivalurile cu pricina. Le-a întocmit foaia de temperatura...

Onestitatea si inteligenta, talentul si devotamentul, dragostea pentru teatru i-au îngaduit lui Stefan Oprea sa spuna adevarul chiar si atunci cand nu era din cale afara de la îndemana sa faci asta...”

Mircea Morariu

(Familia, nr. 7-8/2011, pp. 263-266)

 

„Daca zicem Coarnele Caprei, spunem Stefan Oprea. Daca zicem Stefan Oprea, spunem critic de teatru si film, spunem dramaturgie, eseu, proza, presa culturala – de la Cronica la Convorbiri literare sau la Dacia literara, pe care a slujit-o circa 9 ani (dupa Val Condurache)... Reflectie, expresivitate, inspiratie (daca am spune doar Cartea Oscarurilor – ingenioasa, unica întreprindere contemporana), rafinament si bun gust, precum si admirabila colaborare cu fiica sa, Anca. Firma Tatal si fiica...

Conviv memorabil, spirit predispus la superior taifas, Stefan Oprea (zis si Don Fanica) e acelasi comiliton la Chisinau sau la Casa de la Neptun a obstei noastre, la o sezatoare literara de la Puiesti sau în ograda maicutei Pigasia de la Varatic...

Are acum o prea frumoasa varsta si opera.”

Lucian VASILIU 

(laudatio rostit la sarbatorirea de 80 de ani

la Filiala Iasi a USR si Premiul de Excelenta, 

2 nov. 2012)

 

„Piesa de rezistenta si echilibru a redactiei Cronicii de atunci, din îndepartatul 1966 si pana în vremile tumultuoase ale cronicarilor actuali, adapostind pe sub binecunoscuta palarie un suras discret-melancolic si, deopotriva, o frenezie a vazutului, cititului, povestitului, disecatului si scrisului, activitatea lui Stefan Oprea se desfasoara pe spatii vaste de creatie. Critic de film si de teatru, jurnalist cultural, dramaturg, prozator, profesor, slefuitor migalos de talentate suflete (generatii de studenti ai Facultatii de Teatru din cadrul Universitatii Nationale de Arte „George Enescu” Iasi) si mentor pentru mai tinerii sai colegi, Domnia-sa locuieste si construieste neobosit într-o cetate a spiritului care a supravietuit unor epoci, adeseori vitrege, tocmai prin oamenii efervescenti care s-au dedicat, cu eminesciana asupra de masura, cresterii neobosite a valorii.”

Mihaela Gradinariu

(Cronica veche, nr. 3/ 2016, p. 8)

  

„... Ori sa te molipsesti de efervescenta si neoboseala lui Stefan Oprea, pe care ai sta o mie si una de zile sa-1 asculti, cu urechea ciulita si cu ochii mirati, despre lumea mirifica a teatrului si filmului, despre iesiri la rampa, în reflectoarele necrutatoare ale privirilor, si caruia nu poti decat sa-i daruiesti aplauze prelungite pentru o vointa iesita din comun, pentru verticalitate si sinceritate, pentru exigenta si iubire de ceilalti..."

Mihaela Gradinariu

(Cronica veche, nr. 2 (61) februarie 2016, p. 8)

 

„Decanul de varsta si de longevitate la revista (a cronicarit 30 de ani), optzecistul Stefan Oprea, are aceeasi fervoare si aceeasi placere a lucrului bine (si la timp) facut. În sapte ani si 80 de noi Cronici vechi, a fost întotdeauna primul care si-a pus la patru ace paginile de arta, avand timp totodata: sa scrie si sa-si editeze cateva opuri care dau seama de altitudinea omului de teatru (si film), a dramaturgului, a prozatorului si (adevarata revelatie!) a poetului ce este  sa participe la mai toate reuniunile teatrale de anvergura, din tara: sa fie încununat cu Premiul UNITER pentru întreaga activitate si cu alte onorante premii si distinctii  sa-si descarce tolba cu povesti vanatoresti/ pescaresti/ scriitoricesti la întalnirile noastre redactionale, care au devenit un fel de han al lui don Fanica  sa recite (din Eminescu îndeosebi) si sa te incite cu diverse replici din dramaturgi din toate epocile (Caragiale, cu precadere), pe care mai ca-i stie pe de rost  sa se dedea unor nevinovate jocuri care-i mentin verva si-i perpetueaza tineretea spiritului. Si altele înca...”

 

Nicolae Turtureanu

(Cronica veche nr. 2/ 2016, p. 9)

 

„Argumente cat se poate de convingatoare aduce Stefan Oprea, cu a doua editie a cartii sale Maria Sa, Teofil Valcu, lansata de curand la Teatrul National. Rar am întalnit o cercetare atat de temeinica si de exacta, realizata cu uneltele adevaratului profesionist. Nu-i vorba de un simplu exercitiu de admiratie, ci de un demers monografic care tinde catre exhaustiv, întreprins cu minutie si, de ce sa n-o spunem, cu drag de subiectul cercetat: «Am socotit un fel de datorie a mea sa realizez aceasta carte – o datorie fata de un mare actor, care nu trebuie lasat sa fie învaluit de uitare si o datorie fata de un prieten» scrie în Prefata autorul, recent laureat al Premiului UNITER pentru întreaga activitate...

... Stefan Oprea si-a îndeplinit fara cusur o datorie, as spune, de onoare. Mai are una: sa scrie sau sa coordoneze Istoria Teatrului National Vasile Alecsandri...”

Mircea Radu Iacoban

(Monitorul de Suceava, 2.IV.2016)

 

„Istoric si critic de teatru, universitar – profesor la Facultatea de Teatru a Universitatii «George Enescu», jurnalist care si-a asumat si orientarea directiei revistelor Cronica, Dacia literara si Cronica veche, Stefan Oprea este condeierul care si-a asezat gandul si scrisul la temelia Teatrului National din Iasi...

Eleganta scriiturii, pertinenta si acuratetea observatiilor, tonul masurat cu care sunt exprimate rezervele, umorul fin – rar, foarte rar cu accente sarcastice – fac din aceste doua volume (Varstele scenei, I, II, Junimea, 2016) o lucrare exemplara pentru conditia de critic de teatru [...] Istoria teatrului romanesc este întregita cu aceste pagini si ramane celor care sunt interesati sa o cunoasca...

Sutele de pagini dedicate creatorilor scenei Nationalului iesean – Casa lui Alecsandri, cum îi place scriitorului sa o numeasca – îl consacra pe Stefan Oprea ca pe unul dintre constructorii Iasului cultural.”

Crenguta Manea

(Scriptor nr. 1/2017, pp. 88-89)

 

„Doi cronicari de cursa (foarte) lunga a avut Iasul teatral al ultimilor 70 de ani. Primul, ale carui cronici au fost reunite într-un gest de exceptionala restaurare de Sorina Balanescu, este N. Barbu, cele dintai texte ale sale datand de la începutul anilor ’40 si ultimele fiind înregistrate în anii ’80. Al doilea este Stefan Oprea, martor al întamplarilor de la Nationalul iesean din 1966 (cand e datata prima sa cronica) si pana în prezent. E adevarat, a-i compara pe cei doi dincolo de perspectiva constantei ar fi o injustete pentru Stefan Oprea, ale carui cultura si instinct teatral sunt mult peste cele ale predecesorului. În treacat fie spus, este diferenta dintre un mestesugar si un artist al cronicii de teatru. [...]

Ma pot confesa ca aici, la Iasi, n-am învatat de la nimeni atata «meserie» cat am învatat de la Stefan Oprea. Nu atat în anul în care am avut sansa sa-mi fie profesor de Teoria dramei (la Facultatea de teatru a Universitatii Nationale de Arte «George Enescu», Iasi) cat din cronicile sale de teatru pe care i le-am citit mereu. Am învatat (si mi-am asumat-o!) lectia onestitatii, calitatea de a spune lucrurilor pe nume (indiferent de consecinte), spiritul critic (înteles în sens clasic, curat al sintagmei), patima frumoasa (vizibila în special în cronicile ce vibreaza de emotia bucuriei de a fi martor la un spectacol de calitate), rigoarea descriptiilor si, foarte important, precizia diagnosticului. Stefan Oprea este, cred, unul dintre putinii diagnosticieni autentici din spatiul cultural romanesc actual.”

Calin Ciobotari

(Cronica veche, nr. 1, ian. 2017, p. 13)

 

„Relatia lui Stefan Oprea cu Teatrul National Iasi a fost si este una complexa. E bazata pe iubire, sinceritate, respect si adevar. Sunt convins ca Stefan Oprea ar fi putut foarte lesne scrie o carte a amaraciunilor produse, în timp, de actori, regizori, directori, confrati de condei. Din eleganta, n-a facut-o! A lasat doar sa se întrevada, pentru cine stie sa le observe, cateva din îngandurarile sale... Poate si pentru ca a refuzat sa priveasca Teatrul dintr-o perspectiva institutionala, îndarjindu-se sa identifice în el un simbol, o metafora, o «livada de visini» ce nu trebuie sub nicio forma înstrainata... E înca una din marile lectii pe care încerc sa le învat de la profesorul Oprea...”

Calin Ciobotari

(Teatrul azi nr. 3-4/2017, pp. 269-271)

​